1. Home
  2. Apă caldă/rece
  3. Cele mai bune țevi. Fan cupru?

Cele mai bune țevi. Fan cupru?

Modificat în

Care sunt cele mai bune țevi?


Știi că apa străbate până la tine zeci de kilometri de țevi din plastic, PEHD? Conducte ce alimentează cu apă și hidranți în spitale, școli, stradali, sau fabrici, ori uzine alimentare? Muuult mai „importante” decât casa omului? Știi că o baterie super-Grohe, de 2000+ lei, este dintr-un biet plastic? Mă rog, cromat 😉 Știi că furtunul de la mașina de spălat vase/haine super-Miele, de 2500 €, este din cauciuc?


Durata de viață a țevilor și fitingurilor de imbinare: 50+ ani

Cele mai bune tevi
Cele mai bune tevi

O chestie nu prea expusă pe net de către fabricanți. De altfel, nu prea căutată. Începem cu durata de viață, să ne fie clar de la-nceput.

Mulți aleg CUPRU (cupru moale, ori cupru dur ca Van Damme, sau cupru semidur) pentru montaj ÎNGROPAT. Din păcate, nu rezistă ca PODOABELE DACICE.


Temperatura și presiunea corespunzătoare, “scrise pe țevi”. Montaj aparent, sau îngropat recomandat de fabricant.

Țevi/fitinguri cupru Viega: 50+ ani. Caută “life”! Viega = printre cei mai cunoscuți și scumpi în Romania.

Garanție țevi cupru Yorkshire: 25, 30 ani. Caută “guarantee”!

Nu știu de ce pe forumuri, sau alte site-uri spun “pe viață”. Cred că vorbesc de altceva, sau aiurea. Incorect, totuși, față de cititor.

Țevi/fitinguri PPR Valrom: 50+ ani. Caută “durată”! Valrom = români de-ai noștri. Nu ai noștrii, 3 metrii, 6 maiștrii din fabrica Lapp etc.

La temperaturi de sub 60°C și presiuni sub 11,8 bari PPR-ul “trăiește” bine-mersi chiar 100 ani. Vezi pagina 3!

Țevi multistrat/fitinguri Rehau: durată de viață 50+ ani. Caută “ani”! Garanție 10 ani.

Garanție Purmo Pexpenta: 30 ani.


Sistemele de cupru se pot monta îngropat, fără izolație?

Liniștit poți monta orice fel de țevi de cupru – moale, semidur și dur – direct în șapă, sau pereți/tencuială, fără izolație: vezi, sau un ghid de alegere corectă tip cupru, tip îmbinare etc. Trebuie să fii atent la dilatări. Pui ceva “burete” la teuri și coturi. Un ghid in limba română.

Cimentul nu corodează cuprul. În schimb, diverse substanțe chimice, sau fierul pot “ataca” țevile/fitingurile de cupru. Recomandat, totuși, să izolezi instalația îngropată de cupru.

Nu ieftin, dar există chiar încălzire în pardoseală cu țevi de cupru.

Super-scump. Am văzut chiar distribuitor/colector și țevi îngropate de cupru dus-întors (ca la Wizzair) la fiecare obiect sanitar și calorifer. Om bogat, ce mai!?

Țevile “Henco” sunt un fel de “Xerox”, “Adidas”-i. Conductele multistrat sunt cunoscute ca țevi henco, sau chiar hencăl.

Agremente. Avize. Certificate.

Mda… pe forum(uri) vezi un milion de păreri. Să simplificăm!

STAI LINIȘTIT! TOATE ȚEVILE (suitable) CE SE VÂND ÎN ROMÂNIA/UE AU AGREMENT TEHNIC/AVIZ SANITAR PENTRU A FI FOLOSITE ÎN INSTALAȚII SANITARE și TERMICE: certificat Henco, certificat PPR (vezi pct. 2.1), certificat cupru.

Povești: PPR-ul atacă.., sau cupru oxidează…, ori henco nu-știu-ce…

Vecina mea, tanti B., a murit la 98 de ani, deși apa rece venea pe o conductă de polietilena, bloc din anii ’60. Crezi că, de erau alte materiale la țevi, trăia mai mult? Sau, a băut 98 de ani apă plată Evian?


Cupru = element chimic, metal de culoare roșiatică, foarte maleabil, ductil și bun conducător (nu dătător) de căldură și de electricitate, cu numeroase întrebuințări în industria tehnică, în fotogravură, galvanoplastie, la obținerea de aliaje etc.

PPR = polipropilenă reticulată

Polipropilenă = produs plastic macromolecular ușor (la capitală: “ușior”), rezistent la temperaturi înalte (pe Facebook: analte) și la coroziune, folosit la fabricarea diferitelor obiecte (recipiente, conducte etc.)

Reticulat = în formă de rețea (la Turda: rețeauă’), țesătură reticulară

Multistrat (încetățenit henco, pentru unii hencăl) = mai multe straturi, PExAL (polietilenă cu inserție de aluminiuUponor, Rehau, ș.a.


Nu ne referim la canalizare, sau instalații exterioare, ori de stins incendiu, de aer comprimat, de agent frigorific, sau industrie etc.

Prețul. Cât costă țevile de cupru, henco, PPR?

Prețuri țevi la Dedeman. De-ar vinde franzelă Dedeman, ar depăși Mega Image.

Apă rece: PPR, henco, cupru

Apă caldă menajeră: PPR, henco, cupru

Încălzire cu calorifere: PPR, henco, cupru

Încălzire prin pardoseală: încălzire în pardoseală!


Date tehnice ale țevilor

Aspecte tehnice de băgat în seamă la apartamente, case, clădiri civile. Banii sunt excluși de la “tehnice”.

  1. Temperatura
  2. Presiunea
  3. Montajul aparent, ori mascat, sau îngropat. Aspectul instalațiilor.
  4. Nivel de izolare fonică (acustică)
  5. Nivelul de izolare termică
  6. Durata de viață. Pe locul 6, că mai toate țevile au peste 50 de ani.
  7. Rezistență mecanică. Dacă vrei să suspenzi un ghiveci, sau să bați covoarele…
  8. Altele chestii prea tehnice: coeficientul dilatare, tipul de îmbinare, rugozitatea, pierderile de sarcină liniare/locale, vitezele economice, protecție la foc etc.

Cele mai bune țevi pentru instalații sanitare (apă rece, apă caldă menajeră) și termice interioare

1. Cele mai bune țevi: TEMPERATURĂ

Excludem ipoteza că nu ești acasă, nu “faci foc” și ingheață toate țevile. Mă rog, apa din țevi.

Apă rece TEMPERATURĂ: ~10°C

Vara, din păcate, urcă peste 10°C. Iarna cca 8°C, că sub adâncimea de îngheț, cam atât ar avea pământul. Poate coborâ sub 8°C dacă e frigalău mare mult timp.

Concluzie. Pui ce țevi vrei. Chiar PPR simplu, fără inserție de fibră compozită, sau aluminiu.

Apă caldă menajeră TEMPERATURĂ: ~40°C

Nu ne referim la cei “legați” de termoficare.

Poate fi sub, sau peste 40°C, cât are omu’ chef s-o regleze.

La centrale termice de apartament cu, sau fără boiler încorporat, temperatura maximă este 60°C.

Concluzie. Pui ce țevi vrei. Dar nu PPR simplu, ci cu inserție de fibră, sau aluminiu (Scrie pe țevi: Tmax=65°C, sau mai mult).

În boilerul separat (ex.: cazane pe lemne) poate fi și 90°C. Caz în care se impune folosirea unui ventil termostatic de amestec.

Concluzie. Înainte de ventilul de amestec pui cupru. Sau PPR, ori henco cu 95°C.

Încălzire cu calorifere TEMPERATURĂ: sub 82°C centrale termice pe gaz / până la 130°C cazane pe lemne

Microcentralele cam atât pot, +/- 82°C.

Concluzie. Pui cupru. Sau PPR, ori henco cu 95°C.

La lemne, dacă nu ești atent, poate urca temperatura peste 100°C, dacă ai vas de expansiune închis.

Temperatura maximă (de fierbere) = 120,2°C la 2 bari, sau Tmax = 130,7°C la 3 bari. Vezi! Depinde ce supapă de siguranță ai: 2..4 etc. bari.

Ar fi bun un puffer + vană de amestec cu 3 căi: reglezi temperatura spre calorifere cât vrei, sau poți avea chiar încălzire prin pardoseală.

Concluzie. Pui doar cupru înainte de puffer/vană de amestec. PPR, ori henco cu 95°C doar după vană de amestec.

Atenție! Nu se recomandă vană cu 3 căi la cazane pe lemne fără puffer. Energia din cazan trebuie consumată. În puffer se poate înmagazina.

Încălzire în pardoseală TEMPERATURĂ: sub 60°C

Nu trebuie depășit unde pui piciorul: 29°C în camere, 33°C în băi (de exemplu). Țevile “suportă” până la 90°C, în general.

Sunt folosite țevile de “plastic”, nu multistrat. Dedicate pentru încălzire în pardoseală. Pot fi chiar și țevi de cupru, sau PPR.

2. Cele mai bune țevi: PRESIUNEA

Apă rece PRESIUNEA: sub 6 bari, 60 mCA (metri coloană apă)

Dacă pe rețeaua exterioară sunt mai mult de 6 bari, stai liniștit, compania de apă a pus reductor de presiune, Sau… ar fi trebuit.

Extras: Presiunea maximă admisă în instalațiile sanitare interioare, pentru o zonă de presiune, este de 6 bar. Zonarea presiunilor pe verticală se face  în funcție de înălțimea clădirii.La instalațiile de incendiu separate de instalațiile sanitare, se pot adopta și presiuni mai mari de 6 bar.

Nașpa sunt loviturile de berbec, creșteri bruște de presiune. Dacă închizi robinetul/bateria de apă dintr-una se produce acest fenomen. Recomandare: închide bateria mai cu simț, mai finuț! Scumpe, dar există pe piață baterii care fac lovituri de berbec mai “moi”.

Concluzie! Alegi cupru (cel de 0,7 mm are PN59 bari). Sau PPR, ori henco cu PN10 bari, sau mai mari.

PN = presiune normală de lucru. Recomand de la PN16 bari în sus.

Apă caldă menajeră PRESIUNEA: sub 10 bari, 100 mCA

Dacă ai centrală termică cu preparare instantanee de apă caldă, ai presiunea din apa rece, sub 6 bari. Mă rog ~1 mCA mai puțin.

Concluzie. Alegi cupru, sau PPR și henco cu min. PN10 bari.

Dacă ai boiler: apa rece se încălzește, se umflă, se înfoaie (tehnic: se dilată). Astfel crește presiunea în boiler, dacă ai clapeta de sens pe intrare apă rece. Dacă n-ai clapeta de sens, apa caldă [umflată] “merge” pe țeava de apă rece și gata. N-are nimic.  Dar, oricum, ar trebui să ai vas de expansiune sanitar și supapă de siguranță de 6 (sau 7, 8, 9, 10) bari.

Concluzie. Alegi cupru, sau PPR și henco cu min. PN10 bari.

Încălzire cu calorifere PRESIUNEA: sub 3 bari centrale termice pe gaz / 2..4 bari cazane pe lemne

Microcentralele cam au supapă de siguranță la 3 bari. Lovituri de berbec nu prea există.

La lemne, pui supape de cât vrei. Cazanele pe lemne sunt cu presiune normală de lucru, PN4 bari. Există și peste, sau sub 4 bari.

Concluzie. Alegi ce vrei cupru, sau PPR, ori henco.

Încălzire în pardoseală PRESIUNEA: sub 3 bari centrale termice pe gaz / 2..4 bari cazane pe lemne

În general, țevile dedicate pentru încălzire în pardoseală sunt PN6 bari.

3.1.  Cele mai bune țevi: MONTAJUL APARENT, ORI MASCAT

Stai la bloc, sau casă locuită deja? Recomandat ar fi montajul aparent, sau mascat. Bloc de cărămidă? Hai că poți face șanțuri în perete. Bloc de beton? Nasol rău – fug instalatorii de montajul îngropat, așa că: Succes!

Dacă instalatorul e ca lumea, stai liniștit, poți alege ce material vrei la țevi: cupru, PPR, sau henco. Poate… henco ar fi de evitat.

Mascat este, de fapt, atunci când instalația aparentă e incredibil de urâtă/ugly și o maschezi de musafiri.

Concluzie.

Cupru va arăta cel mai ok. Diametre și fitinguri mai discrete.

PPR-ul arată și el ok. Ceva mai “butucănos”. Dar, spune-i instalatorului să pună scrisu’ de pe țevi spre perete.

Multistratul nu prea e recomandat. La multistrat există cele mai multe tipuri de îmbinări: strângere, sertizare, manșoane alunecătoare etc.

Prin îmbinarea cu manșoane, oricât s-ar chinui instalatorul, va rezulta una din cele mai inestetice instalații ever. Trebuie mascată, clar.

PS: Poți vopsi țevile cu ce culoare vrei, vopsea ulei, sau lavabilă. Fie țevi de cupru, sau PPR, ori henco.

3.2. Cele mai bune țevi: MONTAJUL ÎNGROPAT

La casele noi, majoritatea oamenilor nefiind fani instalații, preferă montajul îngropat. Țevile se “trag” pe placa de beton, după care se vine cu șapa. Pereții de cărămidă se “șlituiesc”, pe verticală în general, de la placă la robinet. Dacă tencuiala e mai groasă, montajul se poate face direct pe cărămidă, fără șanț.

În cazul montajului îngropat instalația poate fi urâtă, că nu te-ntere. Dar, recomandat ar fi să faci probele de presiune înainte de a turna șapa, sau de a tencui pereții. La blocurile noi aceste probe sunt cam evitate. Occhio! Atenție!

Țevile de plastic, PPR/henco, n-au nicio treabă că-s îngropate. Nu le afectează cimentul, metalul, sau diverse substanțe chimice.

Fitingurile (coturi, teuri etc.) de plastic n-au nici ele nicio treabă.

PPR-ul are fitingurile din același material. Deci, poate fi toată instalația îngropată, fără a fi izolată (opțional).

Multistratul/henco are fitinguri din metal, sau plastic (PPSU în general.) Cele din PPSU pot fi îngropate.

Cele din metal nu se prea îngroapă. Pot fi îngropate, dar neapărat “învelite”. De-aia se folosesc distribuitoare/colectoare, ca să nu existe fitinguri îngropate.

Cuprul nu e corodat de către ciment/beton. Dar, e afectat de anumite substanțe chimice, sau metal. Recomandare: izolarea instalației.

Concluzie.

PPR-ul ar fi recomandat. Eviți costul cutiilor și distribuitoarelor. Mult mai puțini metri de țeavă.

Multistratul impune folosirea de fitinguri PPSU, sau a distribuitoarelor/colectoarelor. Mulți metri de țeavă.

Cuprul ar fi recomandat de învelit pe întreaga instalație îngropată. Sau, vei fi foarte atent la substanțele chimice. Neapărat pui “burete” la teuri, coturi.

4. Cele mai bune țevi: NIVELUL DE IZOLARE FONICĂ (acustică)

Dacă nu te-nervează cum sună apa-n cap, nu te interesează acest aspect.

Știai că normele tehnice impun un nivel maxim de zgomot de 35 dB la instalațiile sanitare și termice?

La blocurile noi cam știi dacă vecinul folosește apa caldă, sau trage apa la WC.

La microcentralele termice, deși ești în ultima cameră, știi că merge centrala. De fapt, o confirmare că nu trebuie să suni la service, nu?

Concluzie.

PPR-ul net superior față de cupru, sau henco. Izolează fonic chiar și 29 dB, nu transmite, nu propagă sunetul.

Henco-ul, și mai ales cuprul se recomandă a fi izolate.

5. Cele mai bune țevi: NIVELUL DE IZOLARE TERMICĂ

La termice, în încăperile încălzite, nu ne interesează nivelul de izolare termică.

În încăperi neîncălzite ne-‘nteresează, că “pleacă” căldura.

La apa rece contează, că se face condens pe ele, ca p-o sticlă de bere-n august.

La apa caldă menajeră contează, că vrem ca apa caldă să rămână apă caldă, totuși.

Concluzie.

PPR-ul net superior față de cupru, sau henco.

Conductivitate termică țevi PPR = 0,24 W/mK

Conductivitate termică țevi henco/multistrat: 0,45 W/mK

Conductivitate termică țevi încălzire pardoseală: 0,40 W/mK Purmo Pexpenta, 0,35 W/mK Rehau Rautherm S PE-Xa

Conductivitate termică cupru = 401 W/mK

Henco-ul, și mai ales cuprul se recomandă a fi izolate.

6. Cele mai bune țevi: DURATĂ DE VIAȚĂ a țevilor și fitingurilor din instalații sanitare și termice

Vezi începutul articolului!

7. Cele mai bune țevi: REZISTENȚĂ MECANICĂ a țevilor și fitingurilor din instalații sanitare și termice

Contează doar dacă agăți un ghiveci cu flori, sau țevile joacă rol de balustradă, sau faci o supra-traversare aeriană etc…

8.1 Cele mai bune țevi: COEFICIENTUL DE DILATARE LINIARĂ

Trebuie să avem grijă cu dilatările. Încearcă să faci trasee în formă de “L”, “S”, “U”, “Z”.

Dacă ai trasee prea lungi, pui lira de dilatare în formă de “U” sau omega.

8.2 Cele mai bune țevi: TIPUL DE ÎIMBINARE

PPR: sudură prin încălzire, termo-fuziune.

Multistrat/henco:

– fitinguri prin strângere, demontabile, sau nedemontabile

– fitinguri sertizare/compresiune, nedemontabile

– fitinguri cu inele/manșoane alunecătoare, nedemontabile

Cupru

LIPIRE capilară (nu sudură)

– lipire moale. Se face cu flacăra de la lampa cu gaz, cositor și pastă decapantă, la temperaturi de 220..250°C. Diametre până la 108 mm. Este folosită în instalațiile sanitare (apă rece, apă caldă menajeră) și instalații termice. Presiuni până la 40 bari. Rezistență lipire: 7 daN/mm².

– lipire tare. La temperaturi de 620..825°C, în funcție de aliajul de lipit. Se face cu baghete de cupru cu argint, sau alt material, și flux/decapant praf, în general. Folosită în instalații de frig, sau răcire etc. Rezistență lipire: 50 daN/mm².

Țevi cupru presiune f(t)

presare

– bercuire 

– altele: îmbinare prin șurub, cu inel de strângere, cu flanșă, fiting de îmbinare rapidă.

8.3 Cele mai bune țevi: RUGOZITATEA, PIERDERILE DE SARCINĂ/PRESIUNE

Cum “merge” apa prin țevi și fitinguri se pierde din presiune.

Pierderile sunt liniare, de-a lungul țevilor și locale, în coturi, teuri, reducții, robineți etc.

Țevi cu peretele rugos, adică nu perfect neted, lis, au pierderi mai mari de presiune.

Țevile și fitingurile cu pierderi mici de presiune ne permit să alegem diametre mai mici.

Coeficient de rugozitate țevi plastic multistrat/henco, PPR k = 0,0015 mm. În timp poate urca la 0,03 mm.

Coeficient de rugozitate țevi cupru, k = 0,0015 mm. Crește în timp la cca 0,061 mm, sau aici.

8.4 Cele mai bune țevi: VITEZELE ECONOMICE

Interesant. Fabricantul recomandă anumite viteze de trecere a apei prin țevi.

De ce? Pentru că pierderile de presiune sunt foarte mari. În plus, la viteze prea mari apa reușește să “sape” în peretele țevilor. Ca picătura chineză.

În același timp, la viteze prea mari sună cum trece apa cam tare.


A fost de folos articolul?

5★ pe Google? Mersi.


Mărire poze: clic lung pe tel., dreapta pe laptop

Share paragraf selectează un text, apoi clic lung (sau dreapta), copiază linkul către acest text

Despre autor